Sorin a achiziţionat acest apartament în urmă cu
doi ani. De atunci şi până în aprilie 2012 nu a făcut
îmbunătăţiri sau schimbări, şi asta pentru că şi-a dorit
o reamenajare completă, care să îi asigure tot confortul.
Cu sprijinul designerilor Simona Bonea şi Bogdan
Apostoiu, în doar trei luni, a obţinut rezultatele dorite.
Text: Elena VÎRLAN / Foto: Antonio CIOAREK
Din lipsă de timp, informaţii şi experienţă, Sorin a considerat că cea mai bună soluţie
ar fi să găsească o firmă specializată care să se ocupe de amenajarea apartamentului său. În luarea acestei
decizii a cântărit şi faptul că voia o reamenajare completă, care să includă şi modificarea compartimentării iniţiale. Cum tot demersul implica investiţii mai mari, dar şi consultarea unui specialist, a căutat pe Internet o firmă de amenajări interioare. Aşa i-a descoperit pe designerii Simona şi Bogdan pe site-ul personal: „M-am regăsit în decorurile realizate de Simona şi Bogdan şi nu am ezitat să îi contactez.
Prima informaţie pe care le-am oferit-o a fost legată de stil. Cel mai bine mă reprezintă cel minimalist, poate şi pentru că îmi displac interioarele supraîncărcate”, ne-a explicat Sorin. Apartamentul, cumpărat în decembrie 2011, are suprafaţa de 60 de metri pătraţi şi este compus din două camere.
Mobilierul de bucătărie a fost desenat de designeri şi realizat la firma lor. Este realizat din
PAL melaminat EGGER şi MDF. Pentru a fi în ton cu designul modern al mobilierului, suprafaţa de
deasupra blatului de lucru a fost acoperită cu sticlă vopsită. Pardoseala este din gresie, cumpărată de la Delta Studio. Încăperea se distinge prin finisaje, dar şi prin culori precum turcoazul, care se regăseşte la mobilier şi la peretele acoperit cu vopsea decorativă Oikos de la Decora House.
Dormitorul are la bază o cromatică temperată, în care domină marourile şi bejurile, culori binevenite în spaţiile destinate relaxării. Patul, dar şi canapeaua din living au fost achiziţionate de la Divanissimi, iar perdelele şi draperiile, de la Biokarpet. La propunerea designerilor, în baie s-au folosit turcoaz şi mici accente de maro, culori pe care proprietarul le-a agreat din startPlăcile ceramice şi obiectele sanitare provin de la Delta Studio. După discuţiile de rigoare, în timpul cărora designerii s-au consultat cu Sorin în privinţa cromaticii, Simona şi Bogdan
au realizat un proiect 3D. Acesta a inclus şi unirea bucătăriei cu dormitorul, încăperi care iniţial erau de tip open-space. Separarea lor s-a realizat prin construirea unui perete, finisat ulterior cu cărămidă aparentă lucrată manual. În prezent, bucătăria face spaţiu comun doar cu holul de la intrare. Având în vedere faptul că apartamentul are două camere, iar proprietarul lucrează şi de acasă, designerii au creat în living o zonă de lucru. Prin peretele acoperit cu vopsea decorativă, s-a creat o corespondenţă cu bucătăria. Diferenţa constă în pardoseala din parchet de stejar natur, cumpărat de la Natural Wood Floor. Mobilierul, realizat din PAL, MDF şi sticlă, a fost
desenat de Simona şi Bogdan şi realizat la firma lor.
Sfatul designerului
Designeri: Simona Bonea şi Bogdan Apostoiu, Avantgarde Design Studio,
tel.: 0722-632.000, www.avantgardesign.ro
“Într-un apartament de mici dimensiuni nu este necesar să limitezi funcţiunile, dacă
abordezi o strategie de amenajare inteligentă. De exemplu, proiectează un mobilier
funcţional, care să includă biroul sau un colţ pentru lectură. De asemenea, optează pentru
open-space în zona de zi. Nu în ultimul rând, alege ţesături fine pentru ferestre, care să
permită pătrunderea luminii în timpul zilei.”